Despre ROSE
ROSE este un proiect finanţat prin programul „Leonardo da Vinci”, al cărui scop este reducerea stresului şi a epuizării în rândul oamenilor care lucrează în domeniul sănătăţii mintale şi a îngrijirii persoanelor cu dizabilităţi. Proiectul se desfăşoară prin parteneriatul a nouă organizaţii diferite din şase state membre ale Uniunii Europene.
Literatura de specialitate subliniază că munca cu acest grup de oameni, în centre de sprijin şi formare poate fi o adevărată provocare pentru personal, din punct de vedere al stresului, epuizării emoţionale şi a suprasolicitării. Acesta este un motiv semnificativ pentru care personalul cu experienţă renunţă la locul de muncă. Aceasta, la rândul său reduce capacitatea centrelor de a oferi suport afectiv oamenilor cu probleme de sănătate mentală şi dizabilitate intelectuală.
În timp ce un număr mare de programe de management al stresului au fost demarate pentru personalul care lucrează în mediile clinice, niciun astfel de program nu s-a desfăşurat pentru a susţine personalul care lucrează în domeniile reabilitării, ocuparii forţei de muncă sau a serviciilor sociale.
Proiectul ROSE are o importanţă deosebită în această perioadă în care nivelul de stres la locul de muncă şi în societate în general are o tendinţă de creştere, ca o consecinţă a declinului economic.